munca la romani

Cum se face treaba la romani

Din experienta mea umila de cetatean roman am ajuns la concluzia ca exista un tipar foarte bine definit dupa care se face orice fel de lucrare publica.

In spatiul carpato-danubiano-pontic nu se lucreaza ca-n restul Europei. Nu, la noi trebuie respectate anumite cutume traditionale. Strainii habar n-au sa faca treaba asa cum trebuie.

Vreau sa vorbesc in special despre reparatiile drumurilor, soselelor, ulitelor, stradutelor si asa mai departe, care au loc dupa un ritual impamantenit de veacuri pe meleagurile noastre.

Nu stiti pattern-ul ? Vi-l explic eu:

  • Se ia o strada oarecare, de preferinta una foarte circulata, din mijlocul orasului.
  • Se constata ca incepe sa creasca numarul gropilor pe metru patrat
  • Se asteapta pana cand asftaltul nu prea se mai vede iar circulatia devine imposibila
  • Se hotaraste (de catre consiliul local) ca trebuie reparat un tronson din strada respectiva (deobicei cel mai aglomerat).
  • Se incep lucrarile (nu conteaza ca-i iarna, ca-i vara, ca ploua, ca ninge, etc).
  • Nu se pune nici un afis in prealabil, ca oamenii sa-si poata muta masinile parcate. Nu-i nevoie, se poate asfalta si pe langa ele.
  • Lucrarile dureaza cam o saptamana pentru 10 metri de strada (pe un singur sens, pe sensul celalalt se repara anul urmator).
  • Se sapa un metru in pamant, se umple cu piatra concasata si se toarna un strat minuscul de asfalt, in asa fel incat gurile de canal sa ramana de 3-4 degete deasupra (conspiratie la nivel national, impotriva planetarelor si bucselor auto).
  • Se usuca asfaltul, se asteapta 2 saptamani dupa care se vopsesc marcajele (linii continui sau intrerupte, treceri de pietoni, etc)
  • Se mai lasa 2-3 saptamani dupa care se constata ca trebuie schimbata o teava magistrala de apa calda / rece, gaz sau alte chestii.
  • Se decoperteaza iar asfaltul (care incepe deja sa dea semne de uzura), se sapa 1-2 metri pana se ajunge la teava cu pricina.
  • Se sisteaza lucrarile vreo 2 saptamani din lipsa de chef, fonduri sau vreme buna
  • Se schimba teava respectiva (procedura anevoioasa care cere multi muncitori asistenti, 2-3 activi si 1-2 saptamani)
  • Se incep iar lucrarile de turnare a asfaltului, urmand cu strictete pasii de la inceput.
  • Dupa 2 luni se formeaza 2-3 cratere-n drum si se reia procesul de la punctul 1.

Asa se face treaba. Oamenii au de lucru, banii se ruleaza, nu se creeaza blocaje financiare si toata lumea-i fericita.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *