pentax q

Despre Pentax Q

Cu exact o săptămână în urmă, anunţam lansarea noului Pentax Q, un aparat foto compact cu obiective interschimbabile. Acest model ar fi putut redefini piaţa compactelor cu obiective interschimbabile. Dar…

După atâtea zile, entuziasmul provocat de lansare s-a mai domolit şi au început să iasă la iveală tot felul de lucruri, cele mai multe dintre ele de rău augur pentru compania japoneză.

Despre Pentax Q, puteţi citi aici. Acum nu doresc să reiau materialul, ci să aduc câteva precizări necesare. Litera Q a fost aleasă de această companie pentru că vine de la Quality. Însă după cum o să vă daţi seama imediat, calitatea noului model ar putea fi pusă la îndoială. În primul rând, este lăudabil faptul că Pentax a decis să intre pe această piaţă, însă primul pas este foarte important, după cum se ştie. Poate că ideea unui compact cu obiective interschimbabile e bună, dar ideea de a dota un astfel de model cu un senzor minuscul, de compact, este discutabilă. În plus, noul aparat foto funcţionează cu o montură nouă, pentru care Pentax nu oferă optică „serioasă”.

Revenind la calitatea aparatului, unii critici ar putea avea de obiectat: corpul se va fabrica în Filipine, obiectivele „High Performance” – în Vietnam, iar sistemele optice „Toy” vor fi produse în Thailanda. Cam atât despre calitate!

Procesorul de imagine este unul nou, dar nu derivat din cel performant utilizat la DSLR-uri. Pentax Q nu poate realiza imagini în format RAW (PEF) şi nu se ştie dacă focalizarea continuă este posibilă şi în timpul filmării. De asemenea, nu ştie nimeni câte segmente foloseşte sistemul de măsurare a luminii. Compensarea expunerii este posibilă cu doar o treaptă, iar obiectivele „High Performance” au diafragma compusă din… doar cinci lamele!

Date fiind toate aceste amănunte, Pentax va avea dificultăţi în a convinge potenţialii cumpărători că noul model este unul performant. Ştiu că mondializarea este mai actuală ca niciodată, dar simpla menţionare a unor ţări ca Filipine şi Vietnam ca surse ale unor aparate „High Performance” poate stârni chicoteli. Rămâne de văzut dacă voi reuşi să obţin la teste un Pentax Q. Poate că acesta este un aparat foarte bun şi tot ce am scris eu aici sunt poveşti. Poate, cine ştie..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *