My precious!

Inca de la varste fragede, marea mea pasiune a fost sa am grija de animale. Pur si simplu le ador, orice ar fi: pisici, caini, pasari, hamsteri, iepuri sau purcei (no spiders, worms or snakes!). Am avut ghinionul de a fi alergica la parul de animale: pana acum vreo 7-8 ani incepeam sa ma scarpin pe tot corpul dupa ce atingeam vreo pisica, insa acum am devenit imuna (yeeei!!), de a trai intr-un apartament destul de mic, in care nu am spatiu pentru un animal si de a avea un tata astmatic (doesn’t tolerate fur). Asa ca nu am avut posibilitatea de a avea animale ca tot omul, ci numai ciudatenii pe care nu le poti mangaia, nu poti dormi cu ele, nu le poti plimba. Grozav!

  • 3 perusi (Coco, Ronnie si Rocky) pe care i-am cumparat unul dupa altul. Numai Rocky traieste in prezent, ceilalti doi murind inainte sa il cumpar pe el.
  • 1 porumbel (Bica) de care am avut grija timp de 2 luni. M-am trezit intr-o dimineata cu o cutie de carton langa pat, alaturi de tata, care imi povestea cum l-a gasit pe strada, lovit la aripa. S-a insanatosit si l-am eliberat. Inca mai vine la geamul de la bucatarie sa-i pun mancare. Nu am de unde sa stiu daca e el, dar imi place sa cred asta. ^_^
  • o pisica (Bijoux), de care am avut grija o saptamana, pana i-am gasit un stapan.
  • 1 caine (Rubi) pe care l-am luat de pe strada si l-am tinut in apartament luni bune de zile, apoi l-am dus la tara, pentru ca nu aveam destul spatiu pentru el. A murit dupa 3 sau 4 ani.
  • multi pesti (pe unul negru il chema Caliopa, habar nu am de ce)
  • un iepure (Rila), pe care l-am tinut in balcon timp de o vara. L-am dus la tara apoi, pentru ca venise timpul sa faca puiuti, impreuna cu iepuroiul lui mamaie (lolz). Urmasii lui Rila traiesc si acum.
  • 1 pui de vrabie (Vladut, nume pus dupa un bun prieten, Vlad S.), gasit in fata blocului, incercuit de doua pisici. L-am luat acasa si a trait doar 2 zile, a treia zi murind in palmele mele, in ciuda faptului ca ii administrasem medicamente si ii turnasem mancare cu pipeta pe cioc. Era ranit la un picior si era foarte mic. A fost primul animal pe care l-am ingropat cum se cuvine, cu sicriu din vata si cruce din bete. Silly me.

De asemenea, chiar daca nu i-am detinut, vreau sa arat cateva poze cu cativa dintre prietenii necuvantatori care fac parte din viata mea si care imi sunt foarte dragi. E ciudat cum un ghemotoc de blana poate schimba vieti si dintr-o data, de la a vrea sa-ti fie tie bine, treci la a vrea sa ii fie lui bine, sa traiasca si sa dea din coada/aripi cat mai mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *