Cineva a cucerit un camp de lavanda. Si l-a chitit ca pe o esarfa desirata. In podul unor amintiri impaiate c-o reteta indiscreta.. La fel de indiscreta ca flacara unei brichete ce se face nevazuta la tusea unui vantisor.

Fir cu fir, intr-un albastru- violet de mare infranta. Pe scandurile ademenite de fenolul trufas, picurau intruna mugurasi crocanti. Strivind mereu firele sfidatoare ale luminii carunte. Instigand la clatirea cosurilor de nuiele, la spargerea nucilor naravase. Scrijelite de butucii raschetati de taisul anilor, stateau litere. Litere zgarmate de vointa unui briceag, de coltul unei unghiere la indemana. Candva, ei se vor intoarce.

Pot sa moara de doua ori, traind prima noapte. Pot sa moara tot timpul, caci de acolo se ridica cenusa. Ziare bucatite si vechituri isi asteapta incinerarea in sudorile patate de praf, atatate de fierbinteala unei alte pasiuni. Dar alta lampa nu mai arde. Si miroase ca cea mai nobila mancare a naturii. Si nimic ca lavanda nepredata volatilizarii banale. Ravasele  inscrumate inca mai poarta scrisul penitei, fanatica a  iubirii. O poezie simpla, jefuita de instrainare si-a facut cuib sub ochii mei. Ca si cand o fosta frematare lirica si-a dat  sufletul pe jos si s-a trezit la semnalul pasarilor ce se rastesc la dimineata.

Poate tii lavanda sub o perna, sub o bluza, sub o cutie de bijuterii. Sau poate o lasi cicatrice unei carti. Poate iti e si tie, din cand in cand, carja cu care inaintezi in amorul adancit in somn. M-am trezit din reverie cand borcanul cu dulceata de gogonele s-a spart. Cand funia de ceapa s-a desprins de grinda batrana, cand sacii carpiti s-au rasturnat in jur. Cand geamul rotund  s-a crapat de dor.

Cand  doi pui nascuti din pisica alba au mieunat in asteptarea indragostitilor fugari. Am incuiat podul cu lavanda. Si am pitit “dezlegarea” pe aproape. Caci cuceritorii campului de lavanda s-or inchina cu candoare, din nou, primilor fiori. Primelor pierderi. Primei poezii. Primei supuneri. Si primului parfum. De lavanda rapita.

Poezia simpla, jefuita…

 

Floare-albastra si maiastra

Plimbi iubirea prin petale

O ascunzi adanc in glastra

Nu o vede niciun soare

 

Floare-albastra, nemiloasa

Radacina ti-e stearpa uitare

Iubirea o legi de umbra fricoasa

N-o saruta niciun soare

 

Floare-albastra si prea mandra

Frunzele ti-s eterna cantare

Iubirea se zbate, vrea izbanda

N-o rapeste niciun soare

 

Floare-albastra adormita

Chipul tau va semana mirare

Iubirea va pluti nestingherita

Ca cerul intalnit de-un soare