Cineva a cucerit un camp de lavanda. Si l-a chitit ca pe o esarfa desirata. In podul unor amintiri impaiate c-o reteta indiscreta.. La fel de indiscreta ca flacara unei brichete ce se face nevazuta la tusea unui vantisor.
Fir cu fir, intr-un albastru- violet de mare infranta. Pe scandurile ademenite de fenolul trufas, picurau intruna mugurasi crocanti. Strivind mereu firele sfidatoare ale luminii carunte. Instigand la clatirea cosurilor de nuiele, la spargerea nucilor naravase. Scrijelite de butucii raschetati de taisul anilor, stateau litere. Litere zgarmate de vointa unui briceag, de coltul unei unghiere la indemana. Candva, ei se vor intoarce.
Pot sa moara de doua ori, traind prima noapte. Pot sa moara tot timpul, caci de acolo se ridica cenusa. Ziare bucatite si vechituri isi asteapta incinerarea in sudorile patate de praf, atatate de fierbinteala unei alte pasiuni. Dar alta lampa nu mai arde. Si miroase ca cea mai nobila mancare a naturii. Si nimic ca lavanda nepredata volatilizarii banale. Ravasele inscrumate inca mai poarta scrisul penitei, fanatica a iubirii. O poezie simpla, jefuita de instrainare si-a facut cuib sub ochii mei. Ca si cand o fosta frematare lirica si-a dat sufletul pe jos si s-a trezit la semnalul pasarilor ce se rastesc la dimineata.
Poate tii lavanda sub o perna, sub o bluza, sub o cutie de bijuterii. Sau poate o lasi cicatrice unei carti. Poate iti e si tie, din cand in cand, carja cu care inaintezi in amorul adancit in somn. M-am trezit din reverie cand borcanul cu dulceata de gogonele s-a spart. Cand funia de ceapa s-a desprins de grinda batrana, cand sacii carpiti s-au rasturnat in jur. Cand geamul rotund s-a crapat de dor.
Cand doi pui nascuti din pisica alba au mieunat in asteptarea indragostitilor fugari. Am incuiat podul cu lavanda. Si am pitit “dezlegarea” pe aproape. Caci cuceritorii campului de lavanda s-or inchina cu candoare, din nou, primilor fiori. Primelor pierderi. Primei poezii. Primei supuneri. Si primului parfum. De lavanda rapita.
Poezia simpla, jefuita…
Floare-albastra si maiastra
Plimbi iubirea prin petale
O ascunzi adanc in glastra
Nu o vede niciun soare
Floare-albastra, nemiloasa
Radacina ti-e stearpa uitare
Iubirea o legi de umbra fricoasa
N-o saruta niciun soare
Floare-albastra si prea mandra
Frunzele ti-s eterna cantare
Iubirea se zbate, vrea izbanda
N-o rapeste niciun soare
Floare-albastra adormita
Chipul tau va semana mirare
Iubirea va pluti nestingherita
Ca cerul intalnit de-un soare