social media

Social Media: Episodul 1

Nu ştiu dacă aţi observat sau nu, însă în ultima vreme, îşi fac apariţia tot mai mulţi specialişti în Social Media. Mă tot întreb, cine, cum şi de ce io fi denumind aşa. Nu, nu, nu! Nu sunt gigi-contra. Pur şi simplu mi-s curios. Am mai auzit, mai nou, tot felul de joburi d-astea noi din domeniu IT/C. Bun, bun! Nu contest. Dar cum îşi susţin oamenii ăştia titulatura? Ce trebuie să faci ca să te numeşti specialist în SM?! E nevoie de vreun curs?! E pe nivele?! În fine. Dacă află careva, daţi-mi de ştire. Mor de curiozitate. Şi nu vorbesc aiurea.

Nu vreau să ţin acum vreun discurs pe tema Social Media, însă acest domeniu e unul stufos şi trebuie s-o recunoaştem. Sunt puţini cei care au desluşit iţele reţelelor sociale. Dat fiind faptul că nici una dintre aceste reţele nu au vreun cod de etică bine definit, trebuie să admitem că fiecare din ele au un tipar anume şi o anumită direcţie, şi deci se impune măcar aplicarea regulii “bunului simţ”, sau “a şurubului”, sau “a mâinii drepte”, etc. Totuşi din punct de vedere al conduitei, personal, mi-am stabilit vreo 5 reguli mari şi late. Pe unele le aplic, pe altele, acum învăţ.

Ca şi preambul, se ştie că pe Facebook, LinkedIn, Twitter, sau alte reţele sociale, fiecare dintre noi relaţionează cu un amestec de prieteni, colegi de facultă sau liceu, colegi de lucru, colaboratori, şefi sau foşti şefi, subalterni sau foşti subalterni, tot felul de cunoştinţe, sau chiar oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată. Totuşi cel mai important lucru este să nu uităm că fiecare reţea are un scop, iar utilizatorii când au aderat la acea reţea, au făcut-o şi ei cu un anumit scop. Acum, bănuiesc că ştie fiecare din voi cam pentru ce se foloseşte fiecare dintre ele, aşa că nu cred că mai are rost să insist în a le detalia.

Ei! Prima regulă: să nu încurci oalele. Am făcut-o şi io. Însă m-am redresat rapid. Spre exemplu, dacă te mai scapă una-alta pe Twitter, sau eşti hiperactiv pe Twitter, nu cred că are sens să-ţi “conectezi” Twitterul cu Y!M (m-au întrebat ai mei una-alta la un moment dat, am intrat în pâmânt, că-s mai ruşinos), sau cu LinkedIn (un fost colaborator, italian, a fost curios, aşa că m-am fâstâcit vreo juma’ de oră să îi fabric o traducere la un twitt), sau chiar cu FaceBook (foştii colegi de liceu mi-au zis: “Dar vai! Ce te-ai schimbat! Eşti ok?!”).

În rest, atât timp cât eşti tu însuţi, şi simţi nevoia să publici ceva, fa-o! Dar nu uita niciodată cărui segment te adresezi. Uneori, pare că transmiţi ceva, cuiva anume. Dar nu e chiar aşa. Mai sunt şi alţii care “te ascultă”. Aşa că, pentru binele tuturora, gândeşte de două ori înainte să dai send.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *