Suparare

Suparare la malul marii

Care sunt sansele ca cineva nascut intr-o tara, daruita cu toate formele de relief, prinse intr-un manunchi de rauri care se termina in mare (va suna cunoscuta descrierea ­čÖé ?) sa ajunga sa tanjeasca iarna dupa partii lungi si vara dupa plaje curate si pesti abia scosi din mare si gatiti pe loc?

Paradoxul de mai sus nu e o noutate, dar m-a izbit din nou aseara in timp ce o prietena, noua dar buna, ma bombarda cu poze de pe litoralul Antalyei. Dupa ce mi-am infrant dorul de nisip fierbinte si apa care sa se inspumeze la picioarele mele mi s-a strans stomacul cand am vazut poza de mai sus. Creveti care se topesc in unt, printre rosii, ardei si ciuperci. Le-am simtit chiar si gustul pret de o clipa.

De ce trebuie sa conduc mii de kilometri pana pe malurile Meditranei ca sa vad carne alba si frageda de peste in farfurie? De ce chelnerii de la noi isi dau ochii peste cap cand ii intreb ce peste din mare au in meniu? Care sa nu fie doar de mare, ci chiar din marea albastra pe care o vad peste umarul lor? De ce, daca tot am primit la impartirea bunatatilor pamantului coltul asta de paradis, nu am stiut ce sa facem cu el?

O sa uit greu privirile pescarilor din Vama Veche, pe care i-am intrebat ce ati pris azi, in timp ce savuram cel mai bun bors de pe pamant, incorpit de ei. Mi-au raspuns tristi, privindu-si iubita mare printre genele stranse, doar ce ai tu in farfurie.

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *